Teoria deciziei este o disciplină cuprinzătoare menită să dezvolte metode și instrumente care ajută una sau mai multe persoane să facă o alegere justificată a celei mai bune alternative disponibile.
Luarea deciziilor, în sens profesional, este un tip special de activitate umană care presupune selecția justificată a celei mai bune (într-un anumit sens) alternative sau a mai multor alternative preferate dintre opțiunile disponibile. Necesitatea justificării unei alegeri este prezentă în toate sferele activității umane. Alegerea justificată este deosebit de importantă în managementul sistemelor organizaționale și tehnice.
Studiul modului în care oamenii iau decizii și crearea metodelor de alegere fac obiectul multor discipline științifice care au apărut și s-au dezvoltat istoric independent unele de altele. Printre acestea se numără teoria deciziei, analiza sistemelor, cercetările operaționale, teoria statistică a deciziei, teoria jocurilor, teoria controlului optimal, cibernetica economică, teoria organizației, știința informației, inteligența artificială, psihologia cognitivă, teoria comportamentală și altele. Aceste discipline analizează mecanismele, procesele și regulile alegerii din perspective diferite, aplicate unor obiecte de diverse tipuri și în diverse condiții de existență ale acestora. Împreună, ele formează o știință multidisciplinară care ajută oamenii să facă alegeri justificate.
Teoria deciziei, ca domeniu de studiu independent, a început să se contureze la mijlocul secolului al XX-lea, bazându-se pe metodologia analizei sistemelor. Scopul principal al teoriei deciziei este de a dezvolta metode și instrumente care să permită unei persoane sau unui grup de persoane să formuleze mulțimea soluțiilor posibile pentru o problemă, să le compare între ele, să găsească printre acestea alternativele cele mai bune sau acceptabile care satisfac anumite cerințe (restricții) și, atunci când este necesar, să explice alegerea făcută.
Teoria deciziei poate oferi un ajutor substanțial în analizarea și rezolvarea problemelor complexe, dar numai atunci când metodele și instrumentele sale sunt utilizate corespunzător, în limitele lor, fără a supraestima sau subestima rolul acestora în procesul de căutare a unei soluții. Prin urmare, teoria deciziei este cel mai bine înțeleasă ca fiind căutarea și justificarea alternativelor celor mai preferate de către factorul de decizie.