Luarea deciziilor

Luarea deciziei — este procesul de alegere a unuia sau mai multor variante preferate (alternative) dintr-un ansamblu de posibilități, orientat spre rezolvarea unei situații problematice, ținând cont de obiectivele, restricțiile și condițiile stabilite.

Procesul de luare a deciziilor presupune existența:

• unei formulări formalizate sau intuitive a problemei;
• unui ansamblu de alternative (variante de acțiuni sau soluții);
• unor criterii de evaluare a variantelor;
• unor factori care impun restricții (fizice, economice, tehnice, sociale etc.);
• unui subiect al alegerii — individual sau colectiv, învestit cu competențe și responsabilitate pentru rezultat.

Metode formale de luare a deciziei

Metodele formale de luare a deciziei pot fi utile în următoarele cazuri:

• există o problemă sau o situație problematică ce necesită rezolvare. Adesea, rezultatul dorit este identificat cu unul sau mai multe obiective care trebuie atinse în procesul rezolvării situației problematice;
• există mai multe variante de rezolvare a problemei, modalități de atingere a obiectivului, acțiuni, obiecte, dintre care se efectuează alegerea. Aceste variante sunt denumite de obicei alternative în teoria luării deciziilor. Dacă există o singură posibilitate și alegerea lipsește, atunci nu există nici sarcina luării deciziei;
• sunt prezenți factori care impun anumite restricții asupra căilor posibile de rezolvare a problemei, de atingere a obiectivului. Acești factori sunt determinați de contextul problemei de rezolvat și pot avea natură variată: fizică, tehnică, economică, socială, personală și de altă natură;
• există o persoană sau un grup de persoane care sunt interesate în rezolvarea problemei, au competența de a alege una sau alta variantă de soluție și poartă responsabilitatea pentru executarea deciziei adoptate.

Schema tipică a procesului de luare a deciziilor

Ciclul de viață al rezolvării unei probleme constă din mai multe etape și reprezintă o procedură iterativă cu mai mulți pași.

1. Apariția necesității de a lua o decizie

Necesitatea de a lua o decizie apare odată cu ivirea unei situații problematice. În acest caz, se efectuează identificarea problemei, adică se furnizează o descriere cuprinzătoare a problemei, se determină rezultatul dorit al rezolvării acesteia și se evaluează restricțiile existente.

2. Formularea sarcinii de luare a deciziei

În etapa următoare se realizează formularea sarcinii. Pentru aceasta este necesar să se determine ansamblul de variante posibile de soluție (alternative). În funcție de complexitatea problemei, numărul acestora poate varia de la câteva la sute sau chiar mii. Teoretic, mulțimea variantelor poate fi infinită.

Pentru a descrie toate alternativele, este de obicei necesară colectarea și analiza informațiilor legate de problemă și de modalitățile de rezolvare a acesteia. Lipsa datelor necesare poate face problema de nerezolvat, ceea ce conduce la necesitatea revenirii la etapele anterioare sau la revizuirea formulării problemei.

În situații complexe, poate fi necesară crearea unui model special (cel mai adesea matematic), care permite simplificarea și formalizarea problemei în scopul găsirii soluției.

Se remarcă faptul că o descriere clară a problemei în prima etapă poate influența semnificativ pașii următori și, în unele cazuri, poate conduce direct la formularea formală a sarcinii, ocolind etapele intermediare.

3. Căutarea și selectarea soluției

În această etapă:

• se selectează o metodă de rezolvare dintre cele cunoscute sau se elaborează una nouă;
• se realizează analiza alternativelor posibile;
• se efectuează evaluarea și selectarea celei mai bune variante.

Uneori această etapă nu ridică dificultăți, dar cel mai adesea se dovedește a fi laborioasă și necesită participarea specialiștilor și utilizarea tehnicii de calcul.

Totuși, chiar și după toate procedurile, nu întotdeauna este posibil să se aleagă o soluție definitivă. Sunt posibile situații în care:

• varianta necesară lipsește;
• soluția se dovedește a fi instabilă;
• este necesară revizuirea modelului sau reansamblarea datelor.

În aceste cazuri este posibilă:

• revenirea la revizuirea formulării sarcinii;
• modificarea modelului;
• schimbarea componenței alternativelor (extinderea sau restrângerea mulțimii);
• generarea de noi variante.

Chiar și în lipsa unei soluții, această etapă poate conduce la o înțelegere aprofundată a problemei și la identificarea unor noi aspecte, anterior neluate în considerare.

4. Executarea și încheierea ciclului de viață

Dacă a fost găsită o variantă acceptabilă, începe etapa de executare a deciziei, care include:

• realizarea deciziei adoptate;
• controlul procesului de realizare;
• evaluarea rezultatelor.

Deși executarea nu face parte în mod formal din procedura de luare a deciziei, ea este importantă din punct de vedere metodologic și practic. Această etapă:

• încheie ciclul de viață al situației problematice;
• poate iniția o nouă problemă care necesită o soluție ulterioară.

Problema luării deciziilor

Problema luării deciziilor — apare în acele cazuri când problema (sarcina) devine atât de complexă încât pentru formularea (punerea) ei nu poate fi aplicat imediat un aparat adecvat de formalizare, când procesul de formulare a sarcinii necesită participarea specialiștilor din diverse domenii de cunoaștere.

Aceasta conduce la faptul că formularea sarcinii devine ea însăși o problemă, pentru rezolvarea căreia este necesară elaborarea unor abordări, procedee și metode speciale. În astfel de cazuri apare necesitatea de a determina domeniul problemei de luare a deciziei (situația problematică); de a identifica factorii care influențează rezolvarea acesteia; de a selecta procedeele și metodele care permit formularea sau punerea sarcinii în așa fel încât soluția acesteia să poată fi adoptată.

Astfel, pentru luarea deciziei este necesar să se obțină o expresie care să lege scopul de mijloacele de atingere a acestuia, cu ajutorul criteriilor introduse de evaluare a atingerii scopului și de evaluare a mijloacelor. Astfel de expresii au primit, în domeniile aplicative apărute în paralel, denumiri diferite: criteriu de funcționare; criteriu sau indicator de eficiență, funcție obiectiv sau criterială, funcție scop etc.