Agile (RO)

Metodologia flexibilă de dezvoltare — termen general pentru o serie de abordări și practici bazate pe valorile Manifestului pentru dezvoltarea flexibilă a software-ului și pe cele 12 principii care stau la baza acestuia. Dintre metodologiile flexibile fac parte, în special, programarea extremă, DSDM, Scrum, FDD, BDD și altele.

Dintre metodele «flexibile» fac parte, în special, XP, DSDM, Scrum, FDD, BDD.

Majoritatea metodelor «flexibile» sunt orientate spre minimizarea riscurilor prin împărțirea timpului de dezvoltare în iterații (perioade) — intervale de timp de durată relativ scurtă. O iterație durează de obicei două-trei săptămâni, seamănă cu un proiect software în miniatură și include următoarele sarcini necesare pentru a obține un mic progres funcțional: planificare, analiză a cerințelor, proiectare, programare, testare și documentare. De regulă, o singură iterație nu este suficientă pentru lansarea unei noi versiuni a software-ului, însă se presupune că la sfârșitul iterației noua versiune a software-ului este pregătită pentru lansare. La finalul fiecărei iterații, echipa reevaluează prioritățile de dezvoltare.

Metodele «flexibile» se bazează pe comunicarea față în față. Majoritatea oamenilor lucrează într-un singur birou, denumit uneori bullpen. În birou lucrează cel puțin «clientul» (engl. product owner) — beneficiarul dezvoltării software-ului sau reprezentantul acestuia, care stabilește cerințele față de software. Rolul «clientului» poate fi îndeplinit de un manager de proiect, un analist de business sau un client direct. În birou pot lucra, de asemenea, testeri, designeri de interfață, redactori tehnici și manageri.

Metricile metodelor «flexibile» sunt legate de funcționalitatea software-ului creat. Utilizatorii metodelor «flexibile» (comparativ cu utilizatorii altor metode) comunică mai mult și redactează mai puțină documentație, din care cauză sunt considerați mai puțin disciplinați.